A | A

  Caută în site:
 

COMUNICAT DE PRESA - Programul pentru achizitionarea de autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid incepe din 3 octombrie 2011


  Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 526 din 23 septembrie 2011:

      Art.1. Se aproba organizarea sesiunii de inscriere in vederea validarii producatorilor care intentioneaza sa comercializeze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid in cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto national” pentru anul 2011, in perioada 29 septembrie - 07 octombrie 2011.
      Art.2. Sesiunea de inscriere in vederea validarii nu se adreseaza producatorilor deja validati in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011.
      Art.3. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.


  Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 527 din 23 septembrie 2011:

      Art.1. Se aproba organizarea sesiunii de inscriere in vederea acceptarii proprietarilor – persoane fizice, institutii publice si unitati administrativ-teritoriale, care intentioneaza sa achizitioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid in cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto national” pentru anul 2011, in perioada 03 octombrie - 04 noiembrie 2011.
      Art.2. Suma alocata Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru achizitionarea de autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid, pentru anul 2011, este de 5.000.000 lei.
      Art.3. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.


In atentia operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare a vehiculelor scoase din uz, validati in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011


ANUNT
PRIVIND REGULARIZAREA STOCULUI DE TICHETE VALORICE

        Potrivit prevederilor art. 4 din Protocolul de distribuire a tichetelor valorice, in perioada 31 octombrie - 4 noiembrie 2011 va avea loc regularizarea stocului de tichete valorice distribuite de A.F.M. la nivelul judetelelor si la nivelul municipiului Bucuresti.
        Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite consta in:
a) restituirea de catre colectorul validat a tichetelor valorice neeliberate, in situatia in care acesta nu a eliberat pana la data de 28 octombrie 2011, toate tichetele valorice care i-au fost distribuite de A.F.M.;
b) excluderea din Program a colectorului aflat in situatia prevazuta la lit. a);
c) redistribuirea tichetelor valorice restituite, catre colectorul care a eliberat pana la data stabilita la lit. a) toate tichetele valorice distribuite de A.F.M.
        Restituirea tichetelor valorice in cadrul regularizarii stocului de tichete valorice distribuite se face in perioada 31 octombrie - 3 noiembrie 2011 si reprezinta obligatie asumata prin Protocolul de distribuire.
        Nerestituirea tichetelor valorice in perioada mai sus stabilita, se considera refuz de restituire si va fi tratata in consecinta.
        De asemenea, Administratia Fondului pentru Mediu isi rezerva dreptul de a nu permite participarea la Programul pentru anul 2012 operatorilor economici aflati in aceasta situatie.


Ministrul László Borbély a declarat la Targu Mures ca valabilitatea tichetelor valorice din programul Rabla se prelungeste - Comunicatul in format .doc

COMUNICAT DE PRESĂ - Programul Rabla a fost suplimentat cu inca 60.000 de tichete

Noutati privind desfasurarea Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, in anul 2011

Programul RABLA pentru persoanele fizice demareazã miercuri, 16 martie.

BAZA LEGALĂ:

Model de cerere de finantare conform Ordinului nr. 2073 din 12 august 2011 pentru modificarea si completarea Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 772/2011

Ordinul nr. 2692 din 11 noiembrie 2011 pentru aprobarea unor derogari de la dispozitiile Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 772/2011

Ordinul nr. 2073 din 12 august 2011 pentru modificarea si completarea Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 772/2011

Ordinul nr. 772 din 31 ianuarie 2011 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional

Dispozitia nr. 179/24.02.2011 pentru aprobarea Schemei de minimis privind finantarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional

INFORMAŢII PRIVIND PROGRAMUL DE STIMULARE A ÎNNOIRII PARCULUI AUTO NAŢIONAL 2011

Colectorii validati de cãtre AFM în cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national 2011, pot solicita si primi tichete incepand cu 27.06.2011, conform programarii acestora pe zile si pe judete.
Mentionam ca pot solicita sa fie programati pentru distributia tichetelor in etapa a II a, numai colectorii care au efectuat decontul la AFM, au rezolvat integral problemele aparute in sistemul informatic, iar in judetul in care îsi desfasoara activitatea au fost distribuite 2/3 din tichetele repartizate de catre AFM.
Programarea colectorilor / judete pentru ridicarea tichetelor valorice etapa a II a


  • Lista dealerilor care participa la Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011 care au incheiat contracte - 8.11.2011
  • Lista colectorilor autorizati care participa la Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011 care au incheiat protocol de distributie a tichetelor valorice - 11.08.2011
  • Lista operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz, conform HG 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase, cu modificarile si completarile ulterioare

  • Persoane fizice:

  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Colectori (data afisarii: 01.08.2011)
  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Colectori (data afisarii: 18.07.2011)
  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Colectori (data afisarii: 07.04.2011)
  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Colectori (data afisarii: 14.03.2011)

  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Producatori (data afisarii: 07.04.2011)
  • Lista dosarelor de validare respinse in cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011 - Producatori (data afisarii: 14.03.2011)

  • Lista colectorilor ale caror contestatii au fost respinse, aferente dosarelor depuse in sesiunea 15-24.02.2011
  • Lista producatorilor ale caror contestatii au fost respinse, aferente dosarelor depuse in sesiunea 15-24.02.2011
  • Lista colectorilor ale caror contestatii au fost respinse, aferente dosarelor depuse in sesiunea 21-31.03.2011

  • Persoane juridice:

  • Lista dosarelor acceptate pentru institutiile publice si unitatile administrativ-teritoriale, care intentioneaza sa achizitioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid
  • Lista dosarelor respinse pentru institutiile publice si unitatile administrativ-teritoriale, care intentioneaza sa achizitioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid
  • Lista proprietarilor persoane juridice sau operatori economici fara personalitate juridica - acceptati in cadrul programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2011
  • Lista proprietarilor persoane juridice sau operatori economici fara personalitate juridica - respinsi in cadrul programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2011
  • Lista proprietarilor persoane juridice ale caror contestatii au fost respinse in cadrul programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2011
  • Lista proprietarilor persoane juridice ale caror contestatii au fost acceptate in cadrul programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2011

  •   Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 371 din 08 iunie 2011:

        Art.1. Se aproba deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor de validare a colectorilor, in cadrul "Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pe anul 2011", in perioada 20 iunie 2011 - 01 iulie 2011.
        Art.2. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.


      Se aproba prelungirea sesiunii de inscriere in vederea validarii a colectorilor si producatorilor in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, pana la data de 31.03.2011.


      Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 279 din 15 martie 2011:

        Art.1. Se aproba organizarea celei de-a doua sesiuni de inscriere in vederea validarii colectorilor in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, in perioada 21 - 25 martie 2011.
        Art.2. Se aproba organizarea celei de-a doua sesiuni de inscriere in vederea validarii producatorilor in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, in perioada 21 - 25 martie 2011.
        Art.3. Suma alocata Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011 este de 228.000.000 lei.
        Art.4. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.
        Art.5. Prezenta dispozitie se publica pe pagina de internet a Administratiei Fondului pentru Mediu, la sectiunea “Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national - 2011.”


      Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 278 din 15 martie 2011:

        Art.1. Se aproba organizarea sesiunii de inscriere in vederea acceptarii proprietarilor - persoane juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, in perioada 21 martie - 15 octombrie 2011.
        Art.2. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.
        Art.3. Prezenta dispozitie se publica pe pagina de internet a Administratiei Fondului pentru Mediu, la sectiunea “Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national - 2011.”


      Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 167 din 10 februarie 2011:

        Art.1. Se aproba organizarea sesiunii de inscriere in vederea validarii colectorilor in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, in perioada 15 - 24 februarie 2011.
        Art.2. Se aproba organizarea sesiunii de inscriere in vederea validarii producatorilor in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011, in perioada 15 - 24 februarie 2011.
        Art.3. Suma alocata Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national pentru anul 2011 este de 228.000.000 lei.
        Art.4. Directia Analiza Proiecte duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.
        Art.5. Prezenta dispozitie se publica pe pagina de internet a Administratiei Fondului pentru Mediu, la sectiunea “Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national - 2011”.

    
     
    Site proiectat şi administrat de către biroul I.T. al A.F.M.   © Toate drepturile rezervate 2016